Te-am cunoscut pe tine, la radio si pe internet. Tu artist in lumea ta. Eu un simplu om in lumea mea. Dar ceva s-a intamplat cu inima mea. Glasul tau dulce si suav imi linisteste inima mea trista si singuratica. Sufletul meu se relaxeaza si devine mai visator cand ascult melodiile tale. Esti omul ideal pentru mine, cand am nevoie de atata iubire. Dar ceva ne opreste sa fim unul langa altul. Acel ceva este: ,, distanta dintre noi doi, caracterul, gandirea, trairile diferite, si lipsa dorintei tale de a ma iubi pe mine'' . Eu nu pot sa ma ridic la nivelul tau si nu am cum sa ajung in bratele si mai ales in sufletul tau si inima ta. Cat mi-as dori ca tu sa ma iubesti si sa ma doresti alaturi de tine. Visez la o iubire imposibila. 

                   Astept in zadar, in gara vietii mele, acel tren care sa ma duca la tine. Trenul nu va veni si pe peronul inimii mele, cu acel suierat impreuna cu speranta ca tu vei fi al meu. Te iubesc fara sa primesc in schimb dragostea ta si ma doare mult. 

                   Viata omului se duce si ea incet spre final, unde sa va opri pentru totdeauna, ca si trenul care merge pe sine pana la ultima gara. Din pacate eu voi fi singur in acele clipe, iar tu nu vei fi langa mine.Timpul si el se scurge ca si o clepsidra ce n-o poate opri nimeni. E in firea ei. 

                   Viata omului e ca si trenul. Merge inainte lasand in urma sa garile (amintirile traite) si cateodata mai trece prin tunele (incercarile si esecurile) iesite in calea trenului (vietii) , iar cand omul crede ca nu mai poate iesi din acel tunel (incercare sau esec) dintr-o data apare acea luminita (liman) de la capatul tunelului iar sufletul omului devine mai usurat si mai fericit. In concluzie nu ramanem doar in tunele, ci iesim la lumina si ne bucuram de cateva clipe de Soare si tot ceea ce ne inconjoara. Viata merge mai departe. Iar cand mai intram prin acele tunele (incercari din viata) trebuie sa ramanem cu fruntea sus ca vom da de capat oricat de lung si intunecat va fi acel tunel prin care vom trece. 

                    Tu nu vei stii niciodata cat imi arde sufletul ca tu nu esti in viata mea si ca nu mergem pe un singur drum amandoi, trecand prin toate garile vietii si prin toate tunelurile si zilele cu Soare si sperante. Ma simt singur si pustiu fara tine ca si un tren uitat in gara incarcat cu povara anilor si cu amintiri ruginii spulberate in lume de vantul ce sopteste povestea mea. Nu stiu daca v-a intelege cineva acel vant ce poarta pe aripile sale tot soiul de povesti printre care si a mea. 

                     Unde esti tu omul dorit de inima mea? Unde sunt ochii tai sa ma priveasca cu dor si iubire nesatula? De unde sa fac rost de clipe si trairi frumoase pe care as vrea sa le am culese si strans legate in buchetul cu amintiri? In ce gara sa ma duc sa astept acel tren care sa ma duca la tine? De ce nu pot sa te uit ca sa nu mai sufar dupa o iubire imposibila? Plang si ard ca si sinele de tren in caldura prea mare cand e vara. Nu mai suport situatia asta a vietii mele. Te voi iubi mereu dragul meu si sa stii tu ca-mi voi imagina mereu ca tu esti alaturi de mine.

                     Imi imaginez ca tu si eu ne aflam in tren, cand e noapte, si privim stelele de pe geam amandoi fericiti. Iar cand ma saruti trenul suiera ca a simtit ca noi doi nu putem sa fim cuminti nici macar in vagon. As zambi din toata inima si as fi cel mai fericit ca eu te am pe tine. Din pacate trenul vietii mele are alte gari si tunele de parcurs. Prin gara ta poposesc alte trenuri (alti oameni trec prin viata ta). Din aceasta cauza eu sufar si voi suferi pana la sfarsitul vietii mele. Te iubesc om imposibil de atins. Cu lacrimi si dor al tau Costin.

Căutare site

© 2014 - 2018 Costin Red